4 zodii care suferă enorm din dragoste

1. Berbec

Berbecul este o fire care se dăruieşte complet atunci când se îndrăgosteşte şi pune pasiune atunci când se dedică unei relaţii. Berbecii se aruncă de obicei cu capul înainte şi nu conştientizează că e posibil ca dragostea pe care o oferă să nu fie reciprocă sau răsplătită corespunzător de partener.

Berbecii obişnuiesc să se facă luntre şi punte ca lucrurile dintre ei şi partener să meargă ca pe roate. Dă tot ce are mai bun pentru ca relaţia să funcţioneze şi, de multe ori, partenerul consideră că nu mai are nicio contribuţie la relaţie şi nu mai face niciun efort ca să menţină vie flacăra iubirii. Berbecii însă sunt inteligenţi şi realizează din vreme dacă lucrurile nu merg aşa cum trebuie şi cine este de vină pentru asta.

2. Gemeni

Gemenii sunt persoane aventuroase şi adoră gândul unei relaţii noi, le place să exploreze necunoscutul şi abia aşteaptă să înceapă o legătură intimă cu noul sau noua parteneră. Uneori, gemenii se simt atât de atraşi de partenerii lor, încât să lasă dominaţi de sentimente şi lasă garda jos.

Devin vulnerabili în faţa persoanei iubite şi nu se ascund niciodată faţă de ea. La începutul unei relaţii, gemenii pot fi chiar sâcâitori cu partenera lor, dorindu-şi să facă parte din tot ceea ce are legătură cu viaţa ei şi încercând mereu să-i facă toate poftele.

Gemenii sunt dornici să-şi facă partenerul să se simtă excelent cu ei. Gemenii au relaţii care nu durează mult, dar sunt extrem de pasionale.

3. Balanţă

Balanţa crede cu tărie în devotamentul într-o relaţie, rareori înşală partenerul şi lucrul pe care şi-l doreşte cel mai tare e să nu existe certuri şi discuţii în contradictoriu în relaţia sa de cuplu. Balanţele iubesc atât de mult persoana de lângă ei, încât nu i-ar putea refuza nimic şi exagerează câteodată cu tot ceea ce îi oferă partenerului.

Generozitatea extremă caracterizează cel mai bine o Balanţă îndrăgostită. Apar problemele atunci când Balanţa realizează că nu primeşte înapoi tot ceea ce oferă şi atunci rămâne cu inima frântă.

4. Săgetător

Săgetătorii adoră să iubească la nebunie. Se implică trup şi suflet în orice relaţie, chiar dacă ştiu că nu va dura foarte mult. Sunt oameni sincer şi deschişi. Îşi doresc mult să iubească şi să fie iubiţi aşa că pot fi răniţi uşor.

Nici săgetătorii nu au relaţii îndelungate şi stabile. Preferă să aibă parte de dragoste şi apoi totul să se termine decât să regrete că nu şi-au dat o şansă în dragoste.

Oricine și-ar dori o mamă ca ele! – Topul celor mai incredibile mame, conform zodiei

1. Pești

Mamele Pești îi îndrumă pe copiii lor să fie atrași de artă și le sprijină decizia dacă vor să pornească în această direcție. Creativitatea e numărul unu pentru mama Pești.

2. Berbec

Mama Berbec își dorește copii activi, care să nu se teamă de provocări și care să nu fie prea timizi pentru a încerca lucruri noi. Berbecii își doresc copii neînfricați, la fel ca ei.

3. Gemeni

Mamele Gemeni pot discuta despre orice cu copiii lor încă de la vârste fragede și comunică excelent cu ei și le înțeleg nevoile indiferent de vârstă. Mamele Gemeni sunt mereu la modă și la curent cu ultimele tendințe în materie de copii.

4. Capricorn

Capricornii iau rolul de mamă extrem de în serios și se luptă pentru copiii lor. Mamele Capricorn dedică majoritatea timpului lor familiei.

5. Taur

Mamele Taur au toată răbdarea din lume pentru copiii lor, dar pot fi și încăpățânate, fapt care duce la conflicte între ele și copiii lor adolescenți.

6. Balanță

Mamele Balanță încurajează armonia și echilibrul în căminul lor. Balanțele vor să fie prietenele copiilor lor pe care îi învață să fie generoși și să împartă totul cu ceilalți.

7. Rac

Mama Rac își iubește și își ocrotește puiul întodeauna. Vrea mereu să-l protejeze și să-l facă se simtă bine. Mamele Rac se laudă cu copiii lor și le încurajează creativitatea.

8. Săgetător

Săgetătorii vor să vadă lumea alături de copiii lor, să devină independeți și să cunoască multe lucruri încă de la o vârstă fragedă. Nu sunt mame cu reguli, dar copiii lor nu vor fi ca ceilalți.

9. Fecioară

Mama Fecioară are așteptări înalte din partea copiilor ei și câtedodată poate să-i critice dur, dar îi iubește la fel de mult chiar și atunci când o dezamăgesc. Mamele Fecioară sunt perfecționiste și pot face o mulțime de lucruri în același timp.

10. Scorpion

Scorpionul știe întotdeauna ce se întâmplă cu copilul ei, chiar înainte ca el să-i spună ceva. Mamele Scorpion așteaptă sinceritate de la copiii lor. Scorpionul își apără cu îndârjire copiii, dacă sunt jigniți sau în pericol

11. Vărsător

Vărsătorii se asigură că le oferă copiilor educație cu privire la problemele importante din lume, cum ar fi încălzirea globală. Mama Vărsător nu obișnuiește să le arate copiilor săi cât de mult îi iubește.

12. Leu

Mama Leu se comportă ca și cum ar fi de-o vârstă cu copiii ei. Se joacă cu ei și le face mereu cadouri. Cheltuie mulți bani pentru fericirea copilului ei, dar poate avea atitudini narcisiste chiar și față de un profesor de-al copilului.

Zodiile pe care Dumnezeu nu le lasa la greu

De multe ori ne indoim de existenta lui Dumnezeu, insa El ne arata ca nu suntem niciodata singuri. Ba chiar ne intinde o mana salvatoare atunci cand ne simtim cei mai deznadajduiti.

Zodiile pe care Dumnezeu nu le lasa niciodata la greu. Iata si cum intervine El in vietile zodiilor. Printre zodiile care nu sunt lasate niciodata la greu se numara Fecioarele, Gemenii, Balantele, Sagetatorii si Pestii. Ele sunt cele mai sensibile si se pot pierde cel mai usor pe drum, fapt pentru care au nevoie mereu de protectie divina.

Cat despre restul nativilor, stau ceva mai bine cu emotiile. Stiu sa si le stapaneasca si nu iau esecurile ca pe ceva dezastruos, ireparabil. Fecioarele sunt cele mai rele de gura din zodiac. Nu isi dau seama cat rau pot face cu o simpla privire, cu un singur cuvant. Intrucat dracusorul nu le spune ca sunt pe o pista gresita cand trag concluzii pripite, vine ingerasul si le trage de manecuta sa rectifice tot.

Balantele isi pierd foarte repede increderea in fortele proprii. Sunt extrem de echilibrate in cea mai mare parte a timpului, insa atunci cand cad in lacul tristetii, numai Dumnezeu le mai poate scoate din depresie aratandu-le partea frumoasa a vietii.

In viata Balantelor apar de multe ori persoane parca trimise de Dumnezeu, ingeri pazitori cu chip de om care le ajuta in momentele in care credeau ca totul s-a pierdut. Si Sagetatorii sunt foarte credinciosi si au o legatura impresionanta cu tot ce tine de spiritualitate.
Acesti nativi pot pierde foarte mult din cauza sentimentelor negative. Sunt foarte gelosi, foarte posesivi si duc lipsa de o stima de sine. Se pun pe locul doi de multe ori, si exact in acele momente intervine Divinitatea cu forta sa pentru a le arata calea cea dreapta si ca nu e nimic gresit sa se gandeasca si la ei.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

SURSA

Ce numere să joci la Loto maine în funcție de zodie

Descoperă ce spun astrele legat de numerele pe care trebuie să le joci la loterie și despre modul în care ai cheltui banii dacă ai câștiga!

Ce numere să joci la Loto în funcție de zodie-Berbec
Când vine vorba de bani,ai un talent nativ de a menține un echilibru între a cheltui și a economisi. În plus,ești o persoană vizionară căreia în place să se implice în activități menită să îmbunătățească viața semenilor.
Numere norocoase
4,7,8,12,13,17,22,26

Ce numere să joci la Loto în funcție de zodie-Taur
Îți plac banii și faci orice îți stă în putință ca să nu duci lipsă de nimic. Visezi la câștiguri mari care să-ți permită plăceri materiale și culinare. Din păcate,cu toate că participi la jocuri precum loteria,ai prea puțin norocși numai dacă muncești mult ai tot ce-ți dorești.
Numere norocoase
2,4,6,11,12,16, 20,29,37,47

Ce numere să joci la Loto în funcție de zodie-Gemeni
Nu te poți decide ce să alegi dintre lucrurile care-ți sunt utile și cele care-ți fac plăcere. Chiar dacă ai ajuns la concluzia că banii sunt precum un rău necesar,nu te gândești prea mult la aspectul economisirii lor.
Numere norocoase
3,5,8,10,12,15,23

Ce numere să joci la Loto în funcție de zodie-Rac
Poți câștiga foarte ușor și la fel de ușor poți să-i cheltuiești. Totuși,nu ești o persoană foarte cheltuitoare. În general,îți place să investești și să economisești,privind cum se adună de la o zi la alta. Îți place să lași senzația că nu ai foarte mulți bani.
Numere norocoase
2,4,7,9,11,14,16,20,25

Ce numere să joci la Loto în funcție de zodie– Leu
Îți place să fii înconjurată de lucruri moderne,în tendințe și,din fericire,banii nu sunt o problemă pentru tine,pentru că ai noroc de ei. Rareori te gândești să economisești. Ești și o persoană generoasă,iar dacă un prieten are nevoie de ajutor,ești gata să-i dai și ultimul tău bănuț.
Numere norocoase
1,3,4,8,10,13,19,22

Ce numere să joci la Loto în funcție de zodie – Fecioară
Știi foarte bine cum să faci pentru a nu duce lipsă de bani. Foarte atentă în privința cheltuielilor,încerci să economisești cât mai mult posibil pentru zile negre. Plănuiești costurile în avans și nu cheltuiești prea mult. Din când în când,îți face plăcere să cumperi ceva frumos pentru tine.
Numere norocoase
2,5,7,12,14,23,32,41

Ce numere să joci la Loto în funcție de zodie-Balanță
Te descurci de minune în a păstra un echilibru între economii și cheltuieli. Dacă ai câștiga la loterie,probabil o mare pare din bani va fi destinată schimbării garderobei,pentru că adori moda și hainele de calitate.
Numere norocoase
1,6,11,15,24,33,42

Ce numere să joci la Loto în funcție de zodie – Scorpion
Odată ce ți-ai stabilit un buget,ești îndeajuns de disciplinată pentru a nu-l depăși. Crezi prea puțin în câștigurile obținute facil și,chiar dacă mai joci câteodată la loterie,ești sigură că banii vin numai prin muncă. Pentru tine,banii reprezintă siguranță și-ți dau un sentiment de control. Îți place să economisești și te gândești mult înainte de a investi în ceva.
Numere norocoase
9,14,19,27,36,45

Ce numere să joci la Loto în funcție de zodie – Săgetător
Găsești plăcere în a obține și a cheltui bani. Te numeri printre nativii cei mai entuziaști și plini de viață,care nu-și face griji pentru ziua de mâine sau pentru job. Îți asumi riscuri și-ți păstrezi optimismul,având credința că există cineva acolo sus care te iubește și-ți va da tot ce ai nevoie. Dacă se întâmplă se câștigi la loterie,cu siguranță te vei gândi mai întâi unde să mergi în vacanță și la prietenii pe care-i vei lua cu tine.
Numere norocoase
3,8,12,13,18,21,30

Ce numere să joci la Loto în funcție de zodie  – Capricorn
Te pricepi de minune să administrezi timpul și banii,astfel încât să nu duci lipsă de nimic. Ești muncitoare și nu crezi în câștigurile obținute cu ușurință,pentru că ai siguranța că numai munca îți va aduce succesul pe termen lung.
Numere norocoase
1,4,7,12,17,19,22,26

Ce numere să joci la Loto în funcție de zodie  – Vărsător
În privința banilor,păstrezi un echilibru între cheltuieli și economii. Dacă ai câștiga o sumă mare de bani,sigur ai prefera s-o cheltuiești pe călătorii,pentru a vedea lumea.
Numere norocoase
4,9,13,14,17,19,22,26

Ce numere să joci la Loto în funcție de zodie  –Pești
În general,nu dai prea mare importanță banilor,pentru că ei sunt daor un mijloc de a-ți atinge visele și scopurile. Uneori,cheltuiești peste măsură,fără să-ți faci calcule dacă vei avea sau nu probleme în viitorul apropiat,alteori devii foarte strângătoare.
Numere norocoase
3,8,13,16,18,21,25,30,34,43

Te atrag ca un magnet! – Top 5 zodii cu personalități irezistibile

1. Scorpion

Semnul zodiacal cu personalitatea cea mai atractivă este Scorpionul. Dau dovadă de pasiune, energie și chiar obsesie atunci când își doresc ceva. Scorpionii sunt pe jumătate dependență, pe jumătate răutate. Scorpionii nu se consideră atât de malefici, dar adevărul e altul.

Scorpionii au mari probleme atunci când trebuie să se lase de băut sau de fumat. Nu numai că atrag oamenii în jurul lor, dar au puterea de a atrage și vicii, la care renunță cu foarte mare greutate.

2. Taur

Chiar dacă Taurii sunt extrem de încăpățânați, personalitatea lor poate crea dependență pentru ceilalți. Sunt extrem de determinați și de încăpățânați când își doresc ceva, așa că te cuceresc pe loc cu felul lor de a fi.

Nimeni nu poate sta în calea unui Taur care își dorește ceva, e ca și cum ai încerca să oprești un dependent de substanțe să le mai folosească.

3. Balanță

Balanțele sunt extrem de materialiste și iubesc lucrurile scumpe așa că fac cumpărături și cheltuiesc până nu mai rămân cu niciun ban. Sunt dependeți de cheltuit bani și reușesc cu greu să se abțină.

Balanțele dezvoltă obsesii pentru lucrurile pe care și le doresc și nu renunță până când nu le obțin. Obiectul dorinței lor poate fi și o persoană, care va fi ca un trofeu atunci când va fi a lor. Balanțele vor mereu să se simtă superioare. Cu toate acestea, cuceresc cu șarmul lor pe aproape oricine.

4. Leu

Leul este pe locul 4 în topul zodiilor cu personalități care creează dependență, dar asta nu înseamnă că sunt mai prejos. Adicția Leilor îi poate speria pe unii pentru că este dependența de oameni.

Inițial, pare că vor să fie devotați persoanei dragi și să o protejeze, dar sentimentele aceastea se pot transforma rapid în gelozie. Cu toate acestea, Leii își găsesc ușor partenere datorită șarmului lor irezistibil.

5. Pești

Adicțiile Peștiilor nu sunt atât de puternice și de perseverente cum sunt cele ale altor zodii, dar asta nu înseamnă că trebuie ignorate. Peștii sunt dependenți de propriile sentimente, vor să-i facă pe ceilalți să le fie milă de ei și sunt mereu în compania celor mai grozavi oameni.

Fără toate aceste lucruri, Peștii fac tot ceea ce le stă în putință pentru ca să le reușească tot ceea ce își propun. Pești știu să se facă iubiți însă, pentru că oferă multă dragoste atunci când se îndrăgostesc. În consecință, un Pește nu va fi niciodată singur și își găsește cu ușurință parteneri de viață.

sursa: radiosimplu.ro

Care sunt doamnele de fier ale zodiacului. Ele sunt cele mai puternice femei

Unele femei se încumetă să ia viața în piept și să lupte cu greutățile, în timp ce altele sunt fragile, delicate și așteaptă ajutorul de la prințul pe cal alb.

Vezi care sunt cele mai puternice femei în funcție de zodie

Berbec

Femeia berbec este foarte masculină. Tenace, ambițioasă și cam încăpățânată pentru propriul bine, femeia berbec este genul de om pe care îl chemi să te ajute să muți mobilă, te aștepți să aibă afacerea ei într-un domeniu masculin, sau să crească 3 copiii din 3 slujbe full time.

Gemeni

Femeia gemeni nu este neapărat puternică fizic, dar rezistă la multe schimbări și trece prin viață foarte grațios. Este o dovadă de putere ca o femeie să nu se prăbușească sub greutăți, să facă față oricărei situații și să iasă mereu din încurcături cu fața curată.

Leu

Femeia leu este exact ca o regină a junglei, fioroasă, posesivă cu ceea ce este al ei și foarte teritorială. Profesional, nu ai vrea să i te pui în cale unei leoaice, care nu se va da în lături de la nimic să obțină un post mai bun, iar în viața amoroasă ea are mulți admiratori, gata să-i facă favoruri.

Scorpion

Femeia scorpion este puternică pentru că este intensă. Ea simte totul la intensitate maximă și viața cu ea poate arăta ca un carusel pasional. Ca orice apă lină la suprafață, femeia scorpion are profunzimi nebănuite și forța ei se trage adesea din dragostea pe care o simte în jur.

Săgetător

Femeile săgetător sunt neînfricate și mereu pline de energie. Ele sunt genul de femei pe care le invidiezi că radiază mereu, sunt gata de acțiune și spontane, chiar dacă știi că se trezesc la 5 dimineața ca să ducă copiii la gradiniță, să spele rufele și să facă un pachet pentru soț.Oare cum reușesc?

Capricorn

Femeia capricorn are o forță mare interioară. Nu este cel mai spumos partener de conversație și poate că nu arată mult entuziasm în pat, dar ea este inteligentă și rezervată pentru că nu simte nevoia să epateze. Înțelepciunea ei o face să știe că își poate depăși merue limitele și ajunge tot mai sus.

Iată care sunt zodiile care au o putere extraordinară! 3 zodii care NU VOR PLÂNGE pentru nimic în lume!

Cu toții întâlnim în viață probleme pe care le confruntăm diferit în funcție de caracter. Unii se ascund în intimitatea lor și plâng fără ca să arate nimănui, alții își demonstrează sentimentele în public.

Există, însă și alt tip de persoane, care au o putere de nedescris și care trec cu ușurință peste orice prob lemă și obstacol din viață, fără a vărsa măcar o lacrimă!

Doar 3 zodii pot fi caracterizate printr-un astfel de comportament! Iată care sunt acestea:

Capricorn

Sunt obsedați de locul lor de muncă și de idealurile la care aspiră, iar în acest context nu-și pot permite să-și arate emoțiile niciodată! Trec prin experiențe diverse în viața lor, iar asta îi face și mai puternici!

Leu

Toată viața lor constă dintr-o luptă neîncetată de a se afla mereu pe primul loc în tot ce-i înconjoară: familie, plan profesional, prieteni, aspirații etc.

Lacrimile în ochii acestor oameni pot să apară doar în situații cu adevărat triste pentru ei. În rest, nu prea sunt afectați de ceva!

Scorpionul

Este considerat a fi cel mai puternic dintre toți! Niciodată nu vei putea înțelege când o persoană în zodia scorpion nu mai are puteri și trece printr-o perioadă grea din viață!

Scorpionul este plin de viață și energie, iar acest lucru nu este legat în nici un fel de emoțiile și sentimentele pe care le simte cu adevărat! Acestea sunt ascunse mereu undeva foarte adânc!

Distribuie si prietenilor

Multumim!

Horoscopul banilor: zodiile care au bani la discreție toată viața. Orice ar face, sunt mereu norocoși și banii se lipesc de ei. Vezi dacă și tu te afli printre ele:

Daca vrei sa stii daca te numeri printre zodiile care au parte de bani si ce spune horoscopul banilor pentru zodia ta iti prezentam un top al zodiilor care au cele mai multe sanse sa se imbogateasca.

Horoscopul banilor: zodia Fecioara

Zodia Fecioara este unul dintre cele mai bogate semne din horoscopul banilor. Fecioarele sunt harnice si consecvente si nu se dau in laturi de la nimic atunci cand au un scop. Horoscopul banilor spune ca dedicarea de care dau dovada  cei din zodia Fecioara ii face sa aiba intotdeauna bani si nu li se pare niciodata greu sa obtina foloase materiale pentru ca sunt gata e orice sacrificiu.

Horoscopul banilor: zodia Scorpion

Scorpionii sunt persoane cu o intuitie incredibila si foarte carismatici. Horoscopul banilor pentru zodia Scorpion spune ca nativii acestei zodii vor avea succes la locul de munca indiferent ce vor face.

Horoscopul banilor: zodia Leu

Persoanele nascute in zodia Leu sunt lideri desavarsiti si vor face orice ca sa conduca. Un leu ofera loialitate si siguranta si pentru ca sunt foarte ambitiosi adora sa arate ce pot face la locul de munca unde au un succes nebun. Horoscopul banilor pentru zodia Leu spune ca dincolo de succesul material, Leii sunt cu adevarat fericiti atunci cand li se recunosc meritele in fata lumii si toti le admira talentul.

Horoscopul banilor: zodia Taur

Nativii din zodia Taur sunt persoane rationale si practice si chiar daca pretuiesc micile placeri ale vietii, nu se dau in laturi atunci cand vine vorba de castiguri finaciare. Horoscopul banilor pentru zodia Taur spune ca maniera rece si calculata de a privi lucrurile ii face pe cei nascuti in zodia taur sa castige bani.

Horoscopul banilor: zodia Rac

Cei din zodia Rac sunt persoane care stiu ce isi doresc de la viata si fac toate eforturile ca sa obtina ce vor. Horoscopul banilor pentru zodia Rac spune usurinta de a comunica pe care o au Racii ii ajuta sa prospere pe plan financiar.

Horoscop: Surpriza vieții se apropie către 9 zodii cărora le va umple viața numai cu bucurii!

Astrologii prezic un fenomen extrem de cutremurător care nu a mai avut loc din anul 1918.

Se petrece odată la 99 de ani și are ca scop orientarea astrelor într-o ordine extrem de bună transmițând energii foarte pozitive către 9 zodii, făcându-le să aibă parte de o mulțime de lucruri bune și să simtă foarte multe bucurii.

Chiar din această seară va începe absolut toată povestea, mai exact de la ora 21:36 potrivit calculelor făcute. Aici este vorba despre zodiile:

VĂRSĂTOR, după o perioadă destul de lungă în care nativii acestei zodii au muncit din greu pentru a realiza planurile pe care şi le-au propus, într-un moment în care nici măcar nu se aşteptau, vine recunoaşterea din partea celor din jur dar şi realizările materiale, pe care le aşteptau de multă vreme!

Nu pe plan financiar vor avea parte de recompense, dar şi pe plan de carieră, acolo unde realizările lor vor fi cunoscute drept unele de succes, iar tot mai mulți angajatori se vor interesa de serviciile nativilor acestei zodii.

Pentru ei, aceste oportunități pot însemna drumul spre succes, calea către o viață mult mai bună, asta datorită lor şi a muncii pe care o depun zi de zi.

FECIOARĂ, orice ar face, nativii acestei zodii tot de multă muncă dau, însă este foarte benefică pentru ei! Luna viitoare începe cu multe realizări, chiar mai multe decât se aşteptau nativii acestei zodii, realizări care vor fi dovada muncii lor din toată această lună.

Au trecut prin multe obstacole şi multe încercări de piedici pe care le-au avut duşmanii lor, însă peste toate au trecut cu bine şi nimic nu le mai stă în calea recompenselor pe care le vor primi sau pe care le vor avea datorită muncii lor, dar şi a realizărilor pe care le au.

BALANȚĂ, nativii acestei zodii vor avea o perioadă în care moralul lor va fi la pământ din cauza muncii în exces. Munca fără rezultate pe care o vor face, le va pune moralul la pământ, fiind gata să renunțe în orice clipă la tot.

Dar, în dată ce vor vedea că o realizare pe care o aşteptau de mult timp este, în sfârşit, gata, nu vor renunța şi vor munci mai mult pentru a avea şi mai multe realizări.

Vor avea mai mult timp liber la dispoziție, dar aceştia se vor ocupa în detaliu de planurile lor şi de realizările la care au muncit mult timp.

GEMENI, schimbări mari de planuri pentru nativii acestei zodii se vor intâmpla chiar în următoarea perioadă, iar lucrurile vor merge puțin mai rău pentru ei.

Realizările vor întârzia să apară, iar munca depusă de către nativii acestei zodii va fi tot mai multă, însă nu se vor lăsa bătuți! Datorită ambiției pe care o au, aceştia vor continua şi vor realiza tot ceea ce şi-au propus, iar toate persoanele ce vor vedea efortul depus de către aceştia îl vor aprecia enorm!

Însă, cel mai important, ei vor avea parte de realizări de succes, plus nişte beneficii pe plan financiar imediat ce vor termina munca la planurile lor.

SĂGETĂTOR, nativii acestei zodii vor petrece mai mult timp ca de obicei la locul lor de muncă luna viitoare, însă vor avea parte de nişte rezultate de excepție la sfârşit de lună!

Se anunță o lună şi plină cu noroc, deci nativii acestei zodii vor avea spor mare la bani dar şi noroc în timpul muncii, deci tot ce vor face la locul de muncă le va ieşi excelent chiar de la prima încercare.

Acest fapt va face ca şeful lor să vadă această perfecționare a lor şi să îi aprecieze mult mai mult, poate chiar le va oferi şi ceva în plus peste salariul primit.

Recompense pe plan financiar oricum vor apărea la sfârşit de lună pentru nativii acestei zodii, însă o măriere la salariu pentru viitor nu ar strica deloc!

De asemenea, nativii acestei zodii vor sta excelent de bine pe plan financiar luna viitoare, având frumoasa surpriză că la salariul propiu-zis pe care îl au, mai au adăugată şi un bonus destul de mare!

LEU, o lună plină cu noroc şi mult spor la muncă, aşa se anunță a fi luna viitoare pentru nativii acestei zodii. Vor lua mai mulți bani ca de obicei şi vor munci mai puțin, având un spor foarte mare la muncă.

Muncă puțină şi mai puțin efort înseamnă mai mult timp liber pentru aceştia, timp ce îl vor petrece alături de familie şi de prietenii lor dragi. Vor avea multe momente pline de fericire alături de familia lor şi de prieteni, însă toate acestea vor genera cheltuieli mai mari.

Dar, la sfârşit de lună când aceştia vor lua salariul, vor avea plăcuta surpriză să afle că bonusurile pe care le-au primi în luna aceasta le vor acoperi toate cheltuielile pe care le au, iar salariul lor îl vor economisi pentru alte lucruri.

Deci, pentru nativii acestei zodii, luna viitoare va fi una plină de succes pe planul de carieră, plan sentimental dar şi pe plan financiar, mai ales pe plan financiar.

TAUR, muncă puțină şi foarte bine plătită! Aşa se anunță a fi luna viitoare pentru nativii acestei zodii. Vor avea parte de o lună plină cu noroc, nocorul ținându-se după ei în fiecare zi.

Vor avea noroc în special la muncă, acolo unde vor primi sarcini mai puține şi vor lua mai mulți bani, deoarece aceste sarcini vor fi foarte bine plătite.

Vor lua mai mulți bani ca de obicei şi vor avea şi mult timp liber în care se vor relaxa şi îşi vor rezolva problemele pe care le au de rezolvat.

Vor avea şi mulți bani de cheltuit pentru a rezolva aceste probleme, însă la sfârşit de luna aceştia vor vedea că toate cheltuielile pe care le-au avut în această lună vor fi acoperite cu o mică proporție din salariul lor, salariul lor fiind unul mult mai mare față de alte luni.

Deci, pentru ei, luna aceasta va fi una plină cu noroc, dar şi plină de succes pe plan financiar.

PEȘTI, Vei face față cu o lungă perioadă de timp în care energiile planetelor vor încuraja situația sentimentală să devină din ce în ce mai bună. Farmecul tău va ieși în evidență și toate calitățile se vor arăta oamenilor din jur.

Nu este exclusă o nouă relație (pentru nativii singuri) și nici o logodnă sau o căsătorie (pentru nativii ce au o relație). Cât despre nativii căsătoriți, este foarte posibil ca în anul ce urmează familia voastră să aibă un membru nou și sănătos.

Fiți pregătiți pentru enorme bucurii sentimentale, căci asta vă așteaptă în viitor!

CAPRICORN, Încrederea în sine pe care o vei căpăta pe urma unor experiență plăcute de viață te va ajuta enorm să excelezi pe plan profesional. Vei fii mândru de cine ești. Vei începe să transformi în realitate visele care mai ieri ți se păreau mult mai mari decât tine.

Această încredere de sine îi va încuraja și pe prietenii tăi să înceapă să își urmeze visele, iar în viitor îți vor fi foarte recunoscători pentru acest lucru.

O să obții o grămadă de beneficii financiare, însă cu sinceritate spunem că nici beneficiile sentimentale nu sunt scoase complet din discuție.

Vor fii atât de bine poziționate încât absolut toate vor transmite către nativii săi o mulțime de lucruri bune ce are ca scop să li se îndeplinească una din dorințe pe parcursul vieții.

Tocmai de aceea dacă te numeri prin una din zodiile enumerate va trebui să-ți pui o dorință care mai devreme sau mai târziu ți se va îndeplini. Da, visul tău chiar poate deveni realitate.

Această minune cu astrele, așezând zodiile într-o poziție extrem de bună, nu ține chiar foarte mult timp. Astrologii susțin că se pot produce extrem de multe tulburări în viața tuturor nativilor după schimbarea ordinii care va avea loc între zodii.

Tot ceea ce trebuie să facă fiecare cititor din zodiile care sunt implicate în acest fenomen este să-și păstreze calmul, dar și să se gândească la lucrurile care ar putea să le facă viața mai frumoasă.

Vor exista puține zile negre pentru unele din zodii, dar vom reveni cu noi informații cu privire la noile schimbări care se vor face cu zodia ta.

Nu este deloc obligatoriu să dai asta mai departe, dar cu cât vor știi mai multe persoane, cu atât va fii mai bine!

Cifrele care se repeta in data nasterii tale dezvaluie adevarul despre destinul tau. Vei fi surprins de ceea ce vei afla

Numerologii ne sfatuiesc sa nu trecem cu vederea numerele care se repeta in data nasterii. Fie ca este vorba de 0 sau de misticul 7, orice numar poate avea un mesaj ascuns daca apare de doua sau de mai multe ori in momentul sosirii noastre pe lume.

Daca data nasterii tale contine un numar care se repeta, sau chiar doua, descopera ce semnificatii mistice are asupra destinului tau. Nimeni nu vine pe lume la intamplare.

Fiecare dintre noi este ocrotit de anumite influente si energii misterioase, iar numerele pot fi simbolurile lor.

Tine cont nu numai de data nasterii, exprimand luna in cifre (spre exemplu, luna mai este luna a 5-a), ci si de ora la care ai venit pe lume, daca o stii.

Spre exemplu, daca te-ai nascut pe 23.03.1971, ora 7 dimineata, trebuie sa tii cont de mesajele pe care le transmit numerele1, 3 si 7.

Daca se repeta numarul 0

Vizual, numarul 0 seamana cu un ou sau cu o samanta, simboluri ale inceputurilor.

Daca 0 se repeta in data nasterii tale, el semnifica un potential urias, energie, regenerare, inceputuri si sanse mari.

0 iti aminteste ca ceea ce pleaca se poate intoarce, astfel ca trebuie sa fii deosebit de atenta la consecintele pe care le au deciziile tale majore.

Daca se repeta numarul 1 in data nasterii
Acest numar spune despre viitorul tau ca vei avea sansa sa o iei de la capat si sa te bucuri de un nou inceput, cand totul pare sfarsit.

Numarul 1 inseamna initiativa, independenta, ambitie, dinamism si energie, dar energia trebuie controlata si canalizata spre lucrurile benefice.

Daca se repeta numarul 2
Doi reprezinta dualitatea si comuniunea, dragostea si sensibilitatea. Esti o fire receptiva, atragi oamenii si le castigi increderea pentru ca iti pasa de ei.

Esti rabdatoare si sincera, dar trebuie sa iti pastrezi cu grija calitatile si valorile si sa nu iti oferi inima oricui.

Cand se repeta numarul 3
Este un numar asociat cu un destin norocos, in care vei avea parte de impliniri si sanse noi, chiar daca lucrurile nu merg asa cum iti doresti.

3 este simbolic pentru dezvoltare, comunicare si vitalitate. Este numarul persoanelor intreprinzatoare si ingenioase.

Daca se repeta numarul 4
Cand numarul 4 apare de cel putin doua ori in data nasterii, el semnifica profunzime, spiritualitate si tenacitate.

Ai o gandire logica si patrunzatoare, doresti sa te afirmi si sa te realizezi si vei avea ocazia sa faci multe lucruri de insemnatate in viata.

Cand se repeta numarul 5
Cel de al cincilea numar este reprezentativ pentru dinamism, inteligenta, progres si sete de cunoastere.

Esti deosebit de curioasa si nu te multumesti cu putin. Faci eforturi mari in viata sa ajungi cineva, sa lasi in urma ta realizari deosebite despre care lumea sa vorbeasca.

Daca se repeta numarul 6
Este simbolul armoniei, iar destinul tau va fi ocrotit de energiile universului. Chiar daca vei trece prin momente grele, ca toata lumea, cumva destinul iti va oferi o recompensa si vei obtine ceea ce doresti mai mult.

Dragostea, afectiunea, echilibrul sunt cele mai importante valori pentru tine.

Cand se repeta numarul 7 in data nasterii
Este un numar cu valente mistice si totodata un numar spiritual, care pune accentul pe sensibilitate, mister, slabiciune si forta totodata.

Incerci sa iti construiesti viata perfecta, sa fii perfecta si sa nu lasi niciodata pe cei din jur sa iti vada slabiciunile.

Daca se repeta numarul 8
Este un noroc daca in data nasterii tale apare numarul 8 de mai multe ori si mai ales daca te-ai nascut la orele 8 dimineata sau seara.

Este un numar cu o vibratie puternica si datorita lui esti ambitioasa, norocoasa, energica si foarte sigura pe tine. Cu o atitudine pozitiva, vei reusi multe!

Cand se repeta numarul 9
Acest numar semnifica altruismul, iubirea, generozitatea si talentul. Ai un suflet mare, esti deschisa, progresista si nu judeci niciodata pe nimeni.

Cunoasterea si intelepciunea, rabdarea si echilibrul interior te vor ajuta in viata sa devii un om extraordinar.