Medic oncolog: Acest aliment ar trebui să dispară din alimentația oricăruia dintre noi, e otravă

Adevărata dramă a bolnavilor de cancer nu e lupta cu maladia, ci cu sistemul sanitar românesc. Un sistem care pe mulți îi omoară cu zile, după cum admite medicul oncolog Cătălin Costovici. De ce e sănătatea ultima grijă a românilor, de ce persoane sănătoase, care duc vieți sănătoase și fac totul pentru a evita afecțiunile oncologice, ajung, totuși, să se îmbolnăvească? Dr. Cătălin Costovici răspunde la toate aceste întrebări într-un interviu acordat Evenimentului zilei

– Ileana Ilie Ungureanu: Vă propun să începem cu o definiție a cancerului, dar nu în termeni medicali, ci ce înseamnă el pentru un pacient diagnosticat cu o asemenea boală?

-Dr. Cătălin Costovici: Cancerul este o noțiune foarte vastă și largă. Eu când dau această veste pacientului îi spun că are o tumoră malignă, stadiul și ce urmează. Îl lămuresc despre situația reală a bolii și care sunt șansele de succes.

– Cât de dificil e pentru un medic să dea verdictul: ai cancer?

-Dr. Cătălin Costovici: – Foarte greu. Pentru toți este un dezastru, însă pentru unii e sfârșitul lumii, iar pentru alții este un prilej de a lupta. Nu sunt adeptul unei comunicări brutale, de a spune lucrurilor pe nume, matematic.

– Presupun că e o ex periență interioară mistuitoare…

-Dr. Cătălin Costovici: – Trăirile sunt individuale, dar sunt cataclismice. Unii se manifestă zgomotos, alții se închid în ei. Oameni care erau explozivi ca persoane devin monosilabici, se izolează de familie, de societate. Avem nevoie de psiho-oncologi alături de noi, dar, din păcate, în România nu există încă asemenea subdiviziuni ale psihologilor. Abia acum se fac demersuri pentru competențe de psiho-oncologie.

– David Servan-Schreiber, autorul bestsellerului „Anticancer”, care a avut un cancer la creier, zice că nu există medicament mai puternic decât prietenia și dragoste . Așa e?

-Dr. Cătălin Costovici: – Cel mai bun medicament este solidaritatea cu suferința pacientului. Sună absolut stupid în România zilelor noastre, dar dragostea societății față de acest gen de pacienți ajută. Ori asta nu vedem de niciun fel. O spun cu toată seriozitatea: pentru cei care conduc destinele Sănătății, pacientul este cel mai puțin important.

– Că tot ați deschis subiectul, ani de zile, miniștri după miniștri au fost la conducere, dar n-au găsit o soluție la problemele din sistem. Care considerați că e boala Sănătății?

-Dr. Cătălin Costovici: -Dacă extrapolăm, cancerul. Privesc afectarea sistemului medical românesc ca pe un cancer cu metastaze. Nu prea mai văd nicio soluție în mod special. Se fac eforturi, dar sunt doar cosmetizări pe ici, pe colo.

– Problema este că încrederea în sistemul de sănătate scade accentuat. Potrivit Coaliției Pacienților cu Boli Cronice din România, 90% dintre pacienți ar evita internarea, dacă ar putea.

-Dr. Cătălin Costovici: – De la Revoluţia din ’89 și până acum nu am reușit decât să pierdem și ce câștigasem până atunci. Sistemul medical la momentul respectiv, așa cum era el, era funcțional. Între timp a fost căpușat și para-căpușat și a devenit practic de nerespirat. Pe de altă parte, oamenii din sistem, cei care au mai rămas în țară, nu sunt văzuți prin prisma profesiei pentru care s-au pregătit.

– Adică medicii români sunt lipsiți de respectul cuvenit pentru anii de muncă?

-Dr. Cătălin Costovici: – Tot respectul pe care îl avea profesia de medic în anii ’90 s-a dezintegrat. Acum, din acest respect a rămas cel puțin o mare îndoială, o neîncrederea totală în ceea ce înseamnă sistemul medical românesc. Dovadă stă plecarea multor pacienți în afara țării să se trateze. Se duc afară chiar pentru lucruri absolut banale, pentru că nu mai au încredere în tot ce se întâmplă aici.

„Sistemul medical românesc ar avea nevoie ca de aer de asigurări private de sănătate”

– Cum comentați ultimele scandaluri sonore din Sănătate, în frunte cu cazul Burnei? Se încearcă discreditarea medicilor români?

-Da. Și sunt absolut convins că sunt chiar teme prestabilite. Despre corupția din sistem se vorbește de atâta amar de vreme, corupția nu a fost inventată ieri sau astăzi și nu e numai la noi prezentă – e în orice domeniu și în orice țară din lumea asta -, dar s-a bătut atât de mult monedă pe povestea asta cu corupția încât noi, personalul medical, am ajuns să fim niște demoni într-o țară precum România. Colegi de referință au fost un fel de exemple date de către autorițățile judiciare pentru a arăta că, iacătă, dacă până și ăștia, capii sistemului, sunt prinși în asemenea situații, vă imaginați ce e la nivelele inferioare. Cred că sunt lucruri prefabricate, sunt subiecte de presă care trebuie să țină atenția și să direcționeze atenția de la lucrurile cu adevărat esențiale.

– Cu siguranță scandalul dezinfectanților diluați a avut ca efect exodul unor pacienți spre spitale din străinătate.

-Poate că nu avem toate fa cilitățile avansate de care dispun țările civilizate, dar ca și calitate umană și pregătire suntem mult în fața unor sisteme spre care stăm cu ochii ațintiți. Ne lipsește o anume organizare, o anume coerență. Întotdeauna când oamenii pleacă afară uită un lucru esențial: medicina nu e gratuită nicăieri în lume. Peste granițe poți să aștepți și trei luni pentru o ecografie. Pacienţii aşteaptă. Iar bolnavii de cancer, de cele mai multe ori, tocmai asta nu au: timp să aştepte.

– Și de unde ar trebui să se pornească pentru însă nătoșirea sistemului? Care sunt nevoile acute?

-Sistemul medical românesc ar avea nevoie ca de aer de asigurări private de sănătate. Cu această sacoșă, și mă refer la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, care aruncă și la stat și la privat și unde nu știm niciodată câți bani sunt, dacă mai sunt, nu o să meargă treaba niciodată sau o să meargă din ce în ce mai prost. Să lase piața asigurărilor de sănătate liberă. Competiția între asiguratori și între furnizorii de sănătate va fi simțită de pacient. Se va vedea în serviciul medical acordat. Ar fi ca la RCA. Dar românul lasă sănătatea pe ultimul plan. Asta ține de cultură, de educație. Nu ne gândim pe termen lung. Suntem țara lui „Merge și așa!”.

-Pe de altă parte și tradiționalul plic cu bani îi determină pe pacienți să-și piardă respectul.

-Problema plicului la medic derivă din marasmul financiar din care parese că ieșim. Că acum toți ne invidiază că, din 2.000 toamna, o să avem niște salarii mai bune ca în Vest.

„Majoritatea cancerelor sunt întâmplătoare, adică sunt urmarea hazardului”

-Câți bolnavi de cancer sunt în România?

-Nu avem o evidență foarte clară. Neavând prevenție care să funcționeze avem și rezultatele pe care le avem. Vorbim totuși de peste 150.000 de cancere în prezent, ceea ce este foarte mult. Incidența cancerului este într-o creștere explozivă. Toată nebunia în care trăim, după ‘89 încoace, se repercută și în incidența cancerului. A tuturor cancerelor și la orice vârstă, din păcate.

-Spuneți că a devenit o boală a tuturor vârstelor?

-Dacă în urmă cu două-patru decenii cancerul era apanajul vârstei înaintate (după 50 – 60 de ani), acum vorbim de incidență crescută inclusiv în zona pediatrică – se pot dezvolta cancere în următoarele câteva săptămâni de la naștere. Cazuistica e copleșitoare pentru că dacă facem referire la anul 1989, practic incidența cancerului, în general, s-a dublat.

-Dar mai este azi cancerul o condamnare la moarte?

-Nu, în ciuda părerii multor colegi de alte specialități, care cataloghează în continuare boala asta ca fiind incurabilă. În oncologie totul se petrece cu o viteză absolut amețitoare, în sensul că apar proceduri noi terapeutice, tratamente noi, absolut de nesperat nici măcar în urmă cu 10 ani, nu mai vorbesc de 20 sau 30 de ani. Supraviețuirile au crescut fantastic. În foarte multe situații, boli care păreau să nu aibă nicio soluție, au remisiuni de ani de zile.

-De ce ne îmbolnăvim de cancer?

-Probabil că aici sunt incriminați factorii de mediu, care țin de aerul respirat, de alimentația defectuoasă pe care o găsim din abundență prin supermarketuri. Tot ceea ce înseamnă produs agricol este tratat și paratratat. Cauza reală însă nu o știm. Tot ceea ce povestim noi apropo de radiații, stres, alimentație etc. ăștia sunt factori de risc. Dar de ce apare un cancer, nu știm. Și atunci hazardul joacă un rol în toată povestea asta. E ca un fel de ruletă rusească în care toți participăm. Chiar toți. Oricare dintre noi putem să dezvoltăm un cancer mai devreme sau mai târziu. Cum ne-o fi norocul. Majoritatea cancerelor sunt întâmplătoare, adică sunt urmarea hazardului.

-Cancerul e cauzat mai mult de… ghinion, decât de factorii ereditari sau stilul de viață?

-Exact. În înșiruirea asta de gene ale ADN-ului există tot timpul niște mutații, care se repară de către organism. Poate că e cam mult spus că avem tot timpul cancerul în noi, dar avem asemenea mutații fiecare dintre noi oricând. Numai că marea majoritate reușim să le reparăm. La un moment dat însă organismul e prins pe picior greșit și mutația nu se mai repară, iar ăsta e primul pas în apariția unei asemenea tumori. E procesul de inițiere.

-Ați ținut o evidență a bolnavilor de care v-ați îngrijit?

-Nu, dar e vorba de peste 60.000 de consultații și tratamente.

-Și care sunt cele mai frecvente cancere?

-Sunt mai multe localizări care au o incidență semnificativă. Ne confruntăm cel mai des cu cancerul pulmonar, de colon, digestiv, mamar, cancerul genital.

-Foarte mulți leagă cancerul pulmonar de fumat.

-Care este sport național. Sigur, nu pot să contest că, întradevăr, fumatul este un factor de risc major în apariția cancerului pulmonar.

„Noțiunea de vindecare în cancer e foarte frumoasă, dar în realitate nu există”

– Vorbiți foarte mult despre durata de supraviețuire și mai puțin despre vindecare. Să înțeleg că această boală nu se vindecă de fapt niciodată?

-Noțiunea de vindecare în cancer e foarte frumoasă, dar în realitate nu există. Ca să fim foarte corecți ar trebui să vorbim de remisiune. Pacientul poate să stea în remisiune 30 de ani, dar la un moment dat boala reapare. Și atunci nu putem vorbi de vindecare, care e definitivă și irevocabilă. Dacă vreți, sabia lui Damocles rămâne tot timpul deasupra capului. Poate nu rămâne atât de aproape cum este în primii ani, se ridică, iar neșansa ca lucrurile să reapară scade progresiv, dar niciodată nu e zero. Boala poate să scoată colții oricând.

– Genetica este cheia care poate elucida cancerul?

-Cheia în ocnologie este dublă: medicina de precizie sau personalizată vizează caracterizarea moleculară profundă a tumorii (de exemplu, prin utilizarea de tehnologii precum secvenţierea de ultimă generaţie a ADN-ului). Și mai vine încă un element terapeutic extrem de modern și cu rezultate din ce în ce mai bune: imunoterapia.

-Ce înseamnă tratamentul imuno-oncologic?

-E un alt gen de tratament, adică nu terapie țintită împotriva tumorilor sau celulelor bolnave, ci o terapie prin care să zicem că stimulezi, învii ceva ce este represat, adică imunitatea anticancer a organismului. Noi avem o imunitate, că altfel nu am fi vii, nu am putea trăi, o imunitate împotriva tuturor antigenilor. Oraganismul are o capacitate el însuși de a lupta împotriva diverselor tumori. Practic, vorbim de antrenarea sistemului imunitar al pacientului să controleze tumoarea canceroasă.

– Și românii au acces la acest tratament?

-Din fericire încep să se facă niște pași. E drept, la o sutime din ce se întâmplă în lume, dar măcar au început să fie disponibile aceste medicamente și să le putem folosi și noi în niște boli cum e cancerul pulmonar metastatic sau melanom malign. Așadar vorbim de imunoterapie și de terapia țină. Suntem departe față de ceea ce ar trebui să fie, dar decât nimic cum era până în martie anul acesta, acum tot e ceva.

-E costisitor acest tratament?

-Medicamentele de care vorbim sunt extrem de costisitoare și asta înseamnă o povară enormă pe umerii statului. E și o birocrație cumplită care ne mănâncă pe noi, medicii. Dacă până la 1 martie, pentru medicamentele astea foarte scumpe existau niște comisii de specialitate la nivelul ministerului, care mai triau din recomandările medicilor curanți din țară, acum medicii sunt singurii decidenți. Medicul, urmând niște protocoale avizate de CNAS, decide tratamentul, cui i-l dă, ce îi dă și e pe deplin răspunzător de treaba asta. Din păcate, această libertate a medicului s-a transformat într- o povară suplimentară birocratică pentru el.

-Dvs. aveți pacienți care fac tratament prin imunoterapie?

-Da, doar că pacienții care au început tratamentul înainte de 1 martie 2017 și-l procură ei, prin eforturi proprii. O terapie lunară ajunge undeva la 35.000 de lei.

„Carnea procesată e otravă. Trebuie să dispară din alimentația oricăruia dintre noi: salamurile, cârnaţii, crenvurștii, parizerul, mezelurile”

– În rândul bolnavilor circulă multe mituri, cât se poate de periculoase. De exemplu, dacă mâncăm carne, hrănim celulele canceroase?

-Teoria cum că lactatele și consumul de carne ar stimula procesul oncologic este total inexactă. Povestea asta e fantasmagorică și nu are niciun substrat științific. Noi le recomandăm paciențilro noștri o dietă echilibrată în primul rând, adică bogată în legume și fructe, dar nu fără carne. Carnea este extrem de importantă, mai ales la pacienul care e supus tratamentelor intensive oncologice. Carnea aduce în primul rând proteină, iar proteina animală este proteină de înaltă calitate. Avem nevoie de consum și de carne pentru ca pacientul săși refacă capitalul hematologic necesar pentru a putea face față seriior următoare de tratament.

-Dar există carne și carne. Există vreo legătură între cancerele de la nivel digestiv și carnea procesată?

-Carnea procesată trebuie să dispară din alimentația oricăruia dintre noi: salamurile, cârnaţii, crenvurștii, parizerul, mezelurile cu carnea mărunţită. Este cea mai nenorocită, e otravă, pentru că procesarea în sine înseamnă și niște stabilizatori, coloranți, celebrele Euri. Iar efectul lor e cumulativ în timp şi, în zeci de ani, aceste efecte, sunt otravă pe pâine, sau fără pâine. Și pâinea are stabilizatori, emulgatori și o grămadă de lucruri.

-Nici pâinea nu e bună?

-Pâine cea mai bună este cea care se întărește a doua zi. Pâine care ține o săptămână sau mai mult are sigur niște lucruri suplimentare care nu fac bine. Și pe termen lung toate aceste elemente nu aduc decât elemente mutagene, care duc la agresarea ADN-ului. Iar din agresările astea continue și perpetue se iscă o celulă care o ia razna.

-Dacă mai adăugăm și stresul zilnic.

-Evident că este și elementul stres, de care nimeni nu poate scăpa, mai ales în zonele urbane, unde e multă agitație. Ăsta este cocktailul de mare succes ca să apară o nenorocire cum este cancerul.

-Dar telefoanele mobile cauzează cancer la creier?

-Sunt convins că există o legătură. Studiile nu sunt foarte concrete, dar există radiații ultramagnetice și asta nu are cum su nu aibă urmări. Oriunde o stimulare repetitivă induce cel puțin o inflamație, iar o inflamație cronică poate din punct de vedere medical să ducă la o problmeă de acest gen. Dar probabil nu o să vedem niciodată un studiu foarte serios care să ne spună că expunerea la radiația electromagnetică a telefonului mobil e legată sau duce la cancer, pentru că e presiunea producătorilor.

evz.ro

A convins de unul singur 900 de oameni să-şi ia viaţa

Personajul principal din spatele acestei poveşti de groază este Jim Jones, care s-a născut în Indiana şi care a dezvoltat un fel de pasiune în ceea ce priveşte religia şi întreg procedeul de înmormântare. Încă de mic, Jim avea un fel de pasiune faţă de jocurile bizare, jocuri de care alţi copii probabil se fereau în acea vreme, dar şi în prezent. Acestuia-i făcea plăcere să organizeze înmormântări pentru animalele sale de casă, animale cărora, deseori, le lua viaţa chiar el.

Datorită acestei pasiuni ale sale, Jim Jones a ajuns să fie exclus din Biserica metodistă, croindu-şi astfel propriul drum în viaţă şi propria lume în care să trăiască.

Jim a reuşit să pună bazele propriului templu, care avea numele „Templul Oamenilor”, asta după ce s-a apropiat şi a câştigat simpatia mai multor oameni prin intermediul slujbei pe care o avea, acea de vânzător de maimuţe.

Secta lui Jim Jones avea ca scop principal propovăduirea împotriva rasismului, motiv care a dus la alăturarea cât mai multor afro-americani.

Jim Jones, pastorul sectei, făcea chiar şi minuni pentru credincioşii săi. În timp ce oferea sprijin celor nevoiaşi, acesta a ajuns chiar şi să redea vederea celor care erau orbi sau îi făcea pe cei invalizi să meargă din nou, asta în timpul slujbelor.  Fiind atât de puternic în privirea credincioşilor lui, pastorul a ajuns să deţină toate obiectele de valoare ale acestora.

Cei mai bătrâni ajungeau să-i ofere toţi banii câştigaţi de pe urma caselor pe care şi le vindeau  în timp ce enoriaşii templului erau supuşi muncii voluntare. Astfel, prin toate bunurile de valoare pe care a ajuns să le deţină, Jim a reuşit să pună bazele propriei biserici în cursul anului 1956, Biserica Evangheliei Neştirbite, „Templul Oamenilor”.

Pentru a fi un bun exemplu de urmat şi pentru a creşte şi mai mult în ochii lumii, Jim Jones, împreună cu soţia lui au adoptat copii de mai multe rase, fiind astfel prima familie caucaziană care a adoptat un copil de culoare.

Politica nu i-a fost deloc un subiect străin acetuia, motiv pentru care cunoştea toate problemele cu care se confruntau în acea vreme oamenii de culoare. El a oferit din ce în ce mai mare sprijin oamenilor, în special celor care nu avea posibilităţi financiare pentru a putea cumpăra mâncare familie, celor care nu-şi puteau achita facturile dar şi celor care se confruntau cu probleme grave de sănătate. Astfel, Jim a ajuns să fie stâlpul de sprijin pentru numeroase familii, familii care aveau mare încredere în el, o încredere oarbă chiar.

Un fost membru al acestei secte iniţiate de către Jim, a declarat că „Pentru toate acestea, la finalul lunii mergeam şi predam salariul la biserică, iar el avea grijă de tot pentru noi. La schimb, primeam o alocaţie lunară de 4 dolari”.

Astfel, Jim era atât mamă cât şi tată. Se pare că, acestea nu erau însă singurele roluri pe care le avea Jim. După cum au ajuns să afle mai târziu enoriaşii săi, el era uneori chiar şi partener pentru aceştia, indiferent de sexul pe care îl aveau.

Chiar dacă acesta încuraja lipsa geloziei şi o deschidere cât mai largă în cadrul unei relaţii, mai ales din punct de vedere sexual, Jim încuraja la fel de mult şi abstinenţa, ceea ce reprezenta deja un lucru paradoxal.

Chiar dacă toate aceste lucruri păreau a fi fără cap şi fără coadă, iar lumea era din ce în ce mai confuză din acest punct de vedere, se pare că singurul care avea de câştigat şi care era pus în avantaj, era pastorul Jim. Acesta a ajuns să întreţină relaţii sexuale atât cu femei cât şi cu bărbaţi, majoritatea dintre ei fiind soţ şi soţie. Ulterior, odată ce întreaga poveste a devenit din ce în ce mai controversată, familiile enoriaşilor au început să facă presiuni, cu scopul de a pune capăt acestei nebunii care a început să scape de sub control.

Oamenii au recurs la acţiuni din ce în ce mai exagerate pentru a-l putea opri pe pastor. Dinamite aruncate în casa lui, tot felul de animale moarte care au fost puse în altarul bisericii sale, însă nimic care să se bucure de pe urma unui rezultat dorit.

În urma acestor acţiuni, Jim Jones a luat decizia de a-şi muta biserica în San Francisco, asta doar după ce s-a asigurat că familiile enoriaşilor săi au fost distruse cât mai mult cu putinţă. Ba mai mult, acesta a încercat să-i atragă pe enoriaşi după el, însă din 300 de oameni, numai 70 au fost de acord să plece împreună cu el.

Odată ce au pornit la drum şi au ajuns în mijlocul sălbăticiei, Jim le-a cerut din ce în ce mai des, celor care au ales să-l însoţească, acte care să dovedească devotamentul lor. Ba mai mult, acesta organiza deseori în toiul nopţii alarme pentru a simula o sinucidere în masă, pentru a vedea cum ar reacţiona adepţii lui în cazul în care ar veni sfârşitul lumii.

Una dintre persoanele care a reuşit să scape din întreaga nebunie, Deborah Leyton, a declarat că „Ni se dădeau pahare mici cu un lichid roşu, pe care să-l bem. Ni se spunea că este otravă şi că vom muri în 45 de minute. Abia după ce trecea acest răgaz, pastorul Jones ne explica faptul că otrava nu a fost adevărată şi că am fost supuşi la un test. Ne avertiza însă că momentul în care va trebui să murim de mâna noastră nu este departe”.

Chiar dacă se afla în mijlocul sălbăticiei, Jim nu a putut scăpa de furia şi supărarea care s-a instalat în interiorul familiilor celor care au pornit la drum cu el. Aceştia au cerut ajutorul congresmanului Leo Ryan, pentru a lua şi el parte la întreaga acţiune de readucere acasă a membrilor familiilor lor. Acestuia i s-au alăturat numeroşi reprezentanţi ai presei, asta pe lângă foştii enoriaşi.

Odată ajunşi în Jonestown, congresmanul şi enoriaşii, alături de trei jurnalişti,au fost ucişi pe loc, moment în care Jim a dat alarma, la fel cum o făcea în majoritatea serilor. Astfel, oamenii au fost forţaţi să bea un lichid, care, în cele din urmă, s-a dovedit a fi cianură.

Unele persoane au depus eforturi pentru a scăpa, însă, acestora li s-a injectat direct substanţa în organism, în timp ce restul au fost împuşcaţi. Odată ce nebunia a luat sfârşit, Jim s-a împuşcat în cap.

Poliţiştii care au ajuns ulterior la faţa locului, au constatat că numărul total al decedaţilor era de 909, asta după ce o fostă enoriaşă şi-a decapitat cei 3 copii, după care s-a sinucis.

Din totalul de oameni care au fost prezenţi la acest eveniment macabru din data de 18 noiembrie, numai 35 au reuşit să se salveze.

Tripla crimă din Satu Mare. Descoperirea făcută de victime chiar în ziua morții

Individul, acuzat că și-a ucis părinții și bunica, nu își recunoaște faptele, însă anchetatorii susțin că vor veni cu dovezi clare că el este făptașul.

Bărbatul de 35 de ani a fost dus miercuri seară în față magistraților, unde a stat câteva ore bune. Iar judecătorii au decis să fie arestat preventiv următoarele 30 de zile, pentru omor calificat.

Anchetatorii au aflat că tânărul s-a certat cu familia în ziua aceea. Cunoscut că un împătimit al jocurilor de noroc, se pare că bărbatul ar fi vrut să vândă apartamentul familiei din Satu Mare. Părinții s-au împotrivit și așa a izbucnit scandalul.

Totodată, surse din anchetă spun că bărbatul a mai furat în trecut bani de la părinți, iar în ziua morții lor s-a descoperit că din casă lipsea o sumă mare.

Suspectul a avut probleme și la serviciu, unde, în urmă cu câțiva ani, pe când lucra la ISU Satu Mare, a fost nevoit să își dea demisia. Vara trecută, când a încercat să se reangajeze, a picat testul psihologic.

Mister istoric. Motivul pentru care Napoleon nu a reuşit să mute Columna lui Traian la Paris

Sculptura din marmură de Carrara, operă a arhitectului din Damasc, a cunoscutului Apolodor, a fost inaugurată pe data de 12 mai a anului 113 d.Hr. Locaţia inaugurării acestei opere de artă a fost în Roma, mai exact, în Forul lui Traian.

Columnele şi monumetele reprezentau, în trecutul istoric, o formă de comunicare prin care romanii transmiteau noilor generaţii actele lor de glorie. Acestea erau de mare ajutor chiar şi pentru cei care nu cunoşteau carte.

Pentru a putea reprezenta cu ajutorul imaginilor cele două războaie daco-romane, Traian a apelat la ajutorul a numeroşi artişti pentru a construi o coloană de dimensiuni mari, coloană care să redea diverse imagini în plină acţiune a 2500 de daci şi romani. Arhitectul care s-a aflat în fruntea realizării acestei construcţii este Apolodor din Damasc.

Imaginile surprinse prezintă diferite detalii, fiind scoase în evidenţă elemente precum sunt îmbrăcămintea, figuri ale dacilor şi a romanilor dar şi a armelor de luptă folosite de către aceştia în perioada asediilor. Acest monumet instoric a fost o importantă sursă de inspiraţie a realizării filmului „Columna”, film printre a căror actori îi regăsim şi pe celebrii Ilarion Ciobanu şi Amza Pellea.

Conform spuselor istoricilor, Columna lui Traian ar fi defapt principalul act care a contribuit la naşterea poporului nostru. Aceasta nu redă numai imagini din vremea războaielor daco-romane, fiind până la urmă mormântul Împăratului Traian, urna de aur în care se află cenuşa osemintelor sale arse fiind amplasată în interiorul coloanei.

Columna este cea mai mare sculptură care a fost făcută în relief, având înălţimea totală de aproximativ 40 de metri, asta fără a lua în calcul statuia amplasată în vârf.

Napoleon Bonaparte a fost cel care a avut iniţiativa de a afecta într-o oarecare măsură Columna, din dorinţa de a o muta şi înălţa la Place Vendome, în Paris, însă a fost oprit de către consilierii săi, care l-au convins de faptul că acest lucru ar fi unul mult prea costisitor.

Se pare că datorită Columnei, un cioban sibian pe nume Gheorghe Cârțan, din Cârțișoara, a ajuns să se bucure de celebritate datorită actului său.  Ciobanul a pornit la drum undeva prin anul 1856, pe jos, la Roma, pentru a putea admira cu ochii lui Columna şi pentru a se lămuri şi convinge de originea latină a poporului român. Odată ajuns acolo, acesta a adormit la bazele sculpturii, localnicii şi poliţia romană ajunând la concluzia cum că acesta ar fi defapt un dac care a coborât de pe Columnă. Astfel, ciobanul sibian a devenit celebru, fiind cunoscut ca persoana cea mai înfocată atunci când vine vorba de  lupta pentru dobândirea drepturilor românilor ardeleni. Ciobanul a ajuns să fie principalul subiect al articolelor scrise de presa română şi cea italiană, fiind chiar şi invitat al Regelui Carol I, iar asta nu numai o singură dată.