Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Stanford ar fi găsit leacul pentru cancer! Dr. Nicolae Bacalbaşa: „Există Dumnezeu!”

oameni stiinta

Un medicament care ar trata cancerul urmează să fie testat pe oameni. Leacul pentru cancer elimină tumorile chiar și atunci când s-au răspândit în tot organismul.

Potrivit The Telegraph, oamenii de ştiinţă de la Universitatea Stanford din Statele Unite au descoperit că injectarea de cantităţi mici direct într-o tumoră, nu numai că ucide cancerul iniţial, dar declanşează o reacţie uluitoare care distruge toate celulele canceroase din organism.

Combinaţia de medicamente funcţionează prin trecerea celulelor imune în interiorul tumorilor care au fost dezactivate de cancer, apoi creşterea lor astfel încât să poată ucide boala.

Odată reactivate, celulele imune încep să le recunoască pe cele canceroase din organism, pe care apoi le distrug.

Leacul pentru cancer a funcţionat foarte bine la animale, 9 din 10 fiind vindecate după doar un vaccin, iar restul după o a doua injecție.

Dr. Nicolae Bacalbaşa: „Există Dumnezeu!”
Dr. Nicolae Bacalbaşa a declarat la Antena 3 că trebuie să ne aşteptăm la progrese, dar că Agenţia americană a medicamentelor (FDA) este extrem de dură şi nu permite implementarea unor tratamente atât de uşor.

Medicul a spus că, dacă testele pe oameni vor fi relevante, leacul pentru cancer va putea fi aplicat pe scară largă ăn 2 – 3 ani.

„Celula canceroasă se comportă ca un corp străin. Orice mod de a manipula imunitatea este un mod eficace de a lupta împotriva bolii canceroase. Să sperăm că omenirea va investi nu în tehnologia militară, ci în tehnologia care salvează oameni. Există Dumnezeu!”, a spus dr. Bacalbaşa.

loading...