Ce trebuie să faci atunci când găsești ouă cu pete roșii de sânge în gălbenușurile de ou. Sigur nu știai acest lucru

Le întâlnim adeseori, atunci când spargem un ou, dar ştiaţi ce reprezintă petele roşii de sânge de pe gălbenuşurile de ou?

Micile pete roşiatice apar în timpul fomării oului din cauza unei rupturi la nivelul vaselor de sânge. Motivul apariţiei lor depinde de la pasăre, la pasăre. Responsabilă poate fi alimentaţia găinii sau vârsta ei, iar cei care se preocupă de sănătate pot sta liniştiţi, scrie protv.ro.

Medicii au confirmat că micile pete de sânge din ouă nu trădează o problemă a păsării şi nici nu cauzează vreo afecţiune a persoanei care consumă alimentul.

Când poți testa un ou pentru a-ți da seama că este stricat

Dacă un ou se ridică la suprafață când este plasat în apă nu mai este comestibil. Acest lucru se întâmplă deoarece gazele se acumulează în interiorul unui ou pe măsură ce devine mai în vârstă determinând ca acesta să plutească.

Ce nu știai despre ouă

Ouăle se numără printre cele mai hrănitoare alimente de pe planetă, însă trebuie să le consumi cu moderație, dacă vrei să beneficiezi de proprietățile lor. Află câte ouă ai voie să mănânci pe săptămână.

Ouăle conțin mulți nutrienți necesari organismului, precum proteine, fosfor și vitamina B 12, însă au o reputație rea din cauza conținutului ridicat de colesterol. Un ou mediu are 186 de mg de grăsime, aproximativ 62% din cantitatea zilnică recomandată. Specialiștii în sănătate avertizează, astfel, consumatorii să nu exagereze cu numărul de ouă pe care le consumă într-o săptămână.

Atât gălbenuşul, cât şi albuşul ouălor abundă în nutrienţi esenţiali pentru o dietă echilibrată. Mai mult de jumătate din conţinutul de proteine al unui ou se găseşte în albuş, alături de vitamina B2 şi un conţinut mai mic de grăsimi şi colesterol decât al gălbenuşului. De asemenea, albuşurile sunt o sursă bogată de seleniu, vitaminele D, B12 şi B6, cât şi de minerale precum zinc, fier şi cupru. Însă adevărata concentraţie de nutrienţi se găseşte în gălbenuş, unde vei găsi vitaminele liposolubile A, D, E şi K, dar şi luteină şi zeaxantină, doi antioxidanţi extrem de importanţi pentru sănătatea ochilor şi creierului.

Cum stabileşti însă numărul optim de ouă pe care să le consumi?

Specialiştii în nutriţie sunt de părere că două ouă sunt suficiente pentru a suplini nevoile nutriţionale pentru majoritatea persoanelor, însă aceasta s-ar putea să nu fie cea mai sănătoasă opţiune pentru toţi. Pentru a stabili numărul optim de ouă pentru nevoile tale nutriţionale, este nevoie să iei în considerare dieta ta per ansamblu.

De exemplu, dacă preferi să consumi ouăle sub formă de omletă cu ciuperci şi brânză, atunci caloriile şi grăsimile săturate vor avea niveluri semnificativ mai mari, iar cele două ouă pe zi se pot dovedi excesive. De asemenea, persoanele afectate de diabet ar trebui să fie prudente. În cazul bolnavilor de diabet de tip 2, consumul excesiv de ouă este corelat cu un risc mai mare de a dezvolta boli coronariene.

Pentru a capăta o viziune mai clară asupra aportului tău nutriţional, trebuie să ştii că un ou mare conţine aproximativ 5 grame de grăsimi (1,5 grame grăsimi saturate şi 2,5 grame grăsimi nesaturate) şi 80 de calorii. Aşadar, dacă dieta ta conţine deja un număr semnificativ de grăsimi saturate din alte surse, să consumi ouă şi bacon la micul dejun nu va fi o opţiune sănătoasă. În schimb, dacă stilul tău alimentar nu include prea multe prăjeli şi alimente procesate, un mic dejun alcătuit din pâine prăjită cu avocado şi ouă în trei din cinci zile ale săptămânii nu ar trebui să reprezinte un risc pentru sănătatea ta.

O persoană sănătoasă nu trebuie să consume mai mult de două-trei ouă pe săptămână. „Copiii nu au restricţii, pentru că ei au un necesar de lipide mai mare“, adaugă specialistul. Totuşi, nutriţioniştii nu le recomandă nici micuţilor mai mult de şase ouă pe săptămână.

Consumarea ouălelor crude, inclusiv a albușurilor și a gălbenușurilor separat poate provoca intoxicatie alimentara, mai ales în grupul persoanelor ,,cu risc” precum bebeluși și copii mici, femei gravide, persoane în vârstă, persoane cu sensibilități gastrice. Aceste restricții se datorează faptului că ouăle pot conține bacterii de salmonella provocând boli grave.

Dacă vă doriți neapărat să consumați ouă crude su slab pregătite, se recomandă consumul ouălelor pasteurizate care minimizează acest risc, procesul de pasteurizare ucigând salmonella.

HOROSCOP ZILNIC 30 Martie 2018 – O zodie își găsește JUMĂTATEA și alta află că a fost înșelată

Berbec

  • Dacă ai decis să-ți acorzi și ție atenție, nu numai celor din jur, astrele te sfătuiesc să pui în practică ideile noi (care sunt cam vechi de acum, dar cum timpul tău a fost limitat…). Sunt idei fantastice, care te vor ajuta să stai departe de orice sursă de negativitate. Planifică foarte bine totul și evită pe cât posibil compromisul, căci el te poate împiedică să obții/să primești ceea ce vrei de la viață. Acordă puțină atenție și nevoilor tale sufletești: odihnă, relaxare, oxigenarea minții.

Taur

  • Ești mult prea preocupat de ce anume spune lumea din jur, de ce anume spun gurile rele și neobosite. Concentrează-te pe tine, pe nevoile tale, pe ceea ce te bucură atunci când trăiești fiecare zi la intensitate maximă. Tu ai nevoie de atenție, de schimbări care să te ajute să te vezi așa cum ești, de fapt. Mereu ai avut grijă de alții, iar pe tine te-ai neglijat total. Ai căpătat teamă și neîncredere în tot ce faci, iar asta te aruncă foarte des în negativitate. Respiră. Vrei să devii un om pesimist? Un om care vede viața doar în gri și negru? Câteva ședințe de psihoterapie pot fi utile, dar totul depinde de dorința ta de a te ridica.

Gemeni

  • Iubirea a schimbat multe în viața ta. Și va continua să schimbe, pentru că nu ai de gând să te oprești aici. Iubirea te face fericit, este soluția, calea de urmat, puterea ta, nădejdea ta, credința ta. Iubirea este totul și iubirea schimbă totul în tine și în afara ta. Stilul tău de viață a influențat în bine alte persoane foarte dragi ție. Vrei să demonstrezi că gesturile frumoase pot fi și ele imitate cu ușurință.

Citeste horoscopul zilnic pentru 30 Martie complet

Veste bună pentru toţi românii care muncesc în afara ţării şi se întorc acasă!

Veste bună pentru toți românii. 1000 EURO pe lună pentru fiecare român care se întoarce în țară.

Tinerii care muncesc în afara țării ar putea câștiga bani frumoși dacă se întorc acasă să muncească.

Toți cei cu vârste sub 35 de ani vor putea câștiga 1000 de euro, pe lângă salariu, dacă se angajează în România.

Concret, de săptămâna viitoare va intra în dezbatere o inițiativă legislativă la care muncesc mai mulți alesi, act normativ care, dacă va fi adoptat, ar aduce mulți tineri ce muncesc peste hotarele țării înapoi acasă.

Aleșii vor ca fiecare tânăr care are până în 35 de ani și care lucrează acum în afara României să primească lunar, timp de un an, câte 1000 de euro.

Aceștia nu trebuie neapărat să fie angajati undeva, ci pur și simplu să muncească chiar și în propria gospodărie, asta pentru cei care locuiesc în mediul rural.

“Avem nevoie de forță de muncă în țară, mai ales de specialiști. Ne pleacă medicii, profesorii, inginerii, IT-iștii și chiar muncitorii simpli, în special tineri, căci nu sunt plătiți așa cum trebuie aici, în țară.

Vrem să-i stimulăm cumva să își pună în valoare capacitatea aici, nu peste hotare. Un an, am putea să-i stimulăm să ia mai mulți bani, chiar decât căștigă acum în afara țării.

Sunt convins că în această perioadă de timp, oamenii își vor face un rost aici, acasă”, a declarat, pentru Libertatea, senatorul UNPR Constantin Popa, unul dintre inițiatorii legii.

Mai mult, alesul spune că s-ar putea găsi destul de ușor bani pentru a-i recompensa pe cei care vin înapoi acasă la muncă, fără a fi nevoie de fonduri în plus de la bugetul statului.

Alesul este de părere ca o scumpire cu 0,05 lei a țigărilor, a alcoolului, a produselor de tip fastfood și a băuturilor carbogazoase ar aduce milioane de euro.

Acești bani ar fi depuși într-un fond de solidaritate, din care să fie platiți cei care se întorc acasă la muncă.

sursa: urbanvoice.ro

Avertisment ANAF! Din această lună, românii care pleacă din țară riscă să fie amendați!

Fiscul a avertizat în mod repetat că românii care pleacă din țară pentru perioade mai lungi trebuie să depună un chestionar în urma căruia ANAF stabilește dacă aceștia trebuie să mai achite impozite în România.

În caz contrar, riscă situații de dublă impunere.

În plus, de la începutul anului următor, intră în vigoare și o amendă distinctă pentru nedepunerea chestionarului, context în care ANAF publică un ghid pentru aceștia, dar și pentru străinii care stau perioade mai mari în România.

Obligația de a depune ghidul o au persoanele fizice care pleacă din România pentru o perioadă sau mai multe perioade de ședere în străinătate care depășesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive.

La fel, trebuie să depună chestionarul și persoanele fizice care sosesc în România și au o ședere în statul român o perioadă sau mai multe perioade care depășesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, care se încheie în anul calendaristic vizat.

De la începutul anului, va fi introdusă distinct o amendă de 50-100 lei pentru nedepunerea chestionarului.

Amenda distinctă a fost introdusă după ce, în unele cazuri, ANAF a aplicat pentru nedepunerea chestionarului amenda pentru neîndeplinirea obligațiilor de declarare în ansamblu, cuprinsă între 500 lei și 1.000 lei.

Fiscul afirmă că, dacă nu este depus acest formular, pentru stabilirea rezidenței fiscale, cetățenii români ar putea fi impozitați atât în România, cât și în altă țară în care își desfășoară activitatea.

sursa: profit.ro

Bomba A Explodat La Mai Multi Ani De La Filmari! Un Fost Concurent De La „Burlacita” A Spus Adevarul Despre Andreea Mantea

Sorin Dumitras, fostul concurent de la “Burlacita”, care si-a dorit sa fie impreuna cu Andreea Mantea, dupa finalizarea concursului face dezvaluiri incendiare despre relatia pe care o avea bruneta cu tatal copilului, atunci cand nu erau camerele pornite.

A luptat pentru inima ei, dar se pare ca ceva nu a fost asa cum si-a dorit vedeta TV. Chiar daca are un corp demn de invidiat de multi barbati si dorit de multe femei se pare ca acest lucru nu a reusit sa o cucereasca pe Andreea Mantea.

Sorin Dumitras marturiseste ca luptatorul MMA stia ca el este favoritul vedetei din toti concurentii care au participat: “Evident ca Andreea Mantea dadea de inteles ca il prefera pe el. Se vedea clar ca este favorizat. El stia asta. Nu ne spunea nimic din ce se intampla intre el si ea pentru ca el se credea foarte superior. Era foarte sigur pe el”.

Dansatorul a incercat sa o cucereasta prin tot felu de strategii puse la cale de el, insa fara rezultat. Din cauza acestui lucru, Sorin sustine ca sportivul era gelos, dar nu arata acest lucru: “Din cauza mea a devenit el gelos, dar nu ne spunea noua lucrul asta. Era un arogant. Ti-am spus ca nu ne inghiteam deloc. Abia schimbat doua-trei vorbe”.

Legatura dintre Andreea Mantea si tatal copilului
Relatia de iubire dintre cei doi a inceput pe platourile de filmare la un show de televiziune. Dupa ce s-a terminat emisiunea, au ramas impreuna o perioada, dupa care s-au despartit. Motivele invocate ar fi fost certurile care apareau tot mai des si faptul ca barbatul ar fi lovit-o in repetate randuri.

In urma celor intamplate, Mantea a ramas insarcinata si a declarat ca nu vrea sa il mai lase pe fostul iubit sa isi mai vada copilul pe viitor. In ciuda afirmatiilor facute, inainte de botez, bruneta a spus ca il lasa pe sportiv sa vina la fericitul eveniment, insa acesta nu a venit pentru ca era plecat in vacxanta, in strainatate.

E mândră că e prostituată, ia 600 de dolari pe o oră, 2.800 pe 12 ore și acum spune totul despre meseria ei: „Sunt o prostituată, nu vreau să îndulcesc, fac…” Mărturisirile fără perdea care au uimit planeta

Cea mai veche meserie din lume va fi mereu stigmatizată, oamenii vor avea mereu prejudecăți referitor la ea. Însă „Curtezana Cara”, în vârstă de 28 de ani din Singapore, speră să schimbe percepția oamenilor referitor la meseria ei. Potrivit spuselor sale: „O prostituată nu e cu nimic mai diferită de un atlet sau un muncitor în construcții”.

Într-un interviu pentru Yahoo Lifestyle Singapore, Cara își spune deschis povestea, recunoscând că nu are probleme cu a recunoaște evidentul: a fi escortă înseamnă tot a fi prostituată. Cara a fost în industrie de mai bine de trei ani și își vinde serviciile pe un site. Spune că nu vede nimic greșit în a-și vinde corpul pentru bani.

„Îți folosești corpul într-un mod intim, dar oamenii văd asta într-o lumină negativă. Oamenii nu sunt definiți de ceea ce fac sau de cei cu care se culcă… Suntem toți oameni normali. Doar pentru că facem lucruri intime cu trupurile noastre nu ne face să fim mai puțin oameni.”, spune Cara.

Prostituția nu este ilegală în Singapore, însă solicitarea de servicii pe stradă nu e permisă, de aceea cele precum Cara nu mai trebuie să stea pe străzi. Iată cum se descrie chiar ea pe propriul site: „O doamnă perfectă în public, dar total dezinhibată în privat. Oamenii mă văd naivă, dar în spatele ușilor închise intoxic cu amestecul de inocență și farmec, pot fi o adevărată vulpiță nebunatică!”

Cara își ține familia departe de profesia sa, spunând că părinții ei nu vor înțelege niciodată ce face: „Acesta e singurul lucru care mă îngrijorează: să nu afle familia mea. Mie nu mi-e rușine de ce fac, dar dacă ei ar afla, s-ar supăra.”

Ceea ce e și mai interesant este faptul că Cara are o diplomă în afaceri și are și un serviciu, ea mărturisește că practică prostituția din plictiseală, nu din nevoie de bani: „Nu am mari satisfacții la serviciu. De fapt clienții mei de acolo mă urăsc pentru că le spun ce fac greșit.”

Cara are și un sfat pentru cele care vor să facă asta full-time: „Nu te poți baza pe cum arăți pentru mult timp, în cele din urmă vei îmbătrâni.”

dama 2

HOROSCOP ZILNIC 29 Martie – O zodie află un secret și alta se desparte de partenerul ei

Berbec

  • Ți-e teamă de eșec și suferință mai ceva ca de o operație. Liniștește-te! Sufletul tău se va bucura de o realizare, asta după ce ai pompat în el infinită agitație, tot atât stres și foarte multă negativitate. Mai poți? Respiră ușurat, căci motivele de îngrijorare și-au pierdut valabilitatea. Ar fi cazul să pleci pe undeva unde să uiți de toate. Doar azi câteva ore îți vor pune psihicul în funcțiune.

Taur

  • Gândește pozitiv în orice situație, nu asta era deviza ta? Ei bine, acum aplică treaba asta cât de repede poți… și cât de mult poți, pentru a schimba starea sufletească în care ești încă de ieri. Ai trecut peste situații mult mai grave în relația ta, iar iubirea dintre voi doi a găsit soluția care să rezolve orice conflict. Așa va fi și de data aceasta. Fii optimist și încrezător în puterea iubirii!

GEMENI

  • Poți fi ghidat sau ajutat în situația aceasta. Un cunoscut va ști tot ce este de făcut pentru ca totul să se rezolve, iar tu să-ți restabilești echilibrul interior. Până una, alta, relaxează-te puțin, rupe-te de această realitate stresantă: vezi un film, citește o carte, plimbă-te, ca să treacă timpul și să uiți de apăsarea așteptării. Există cineva care-ți este aproape, dar pe care ai cam neglijat în ultima perioadă. Abia așteaptă să vorbească cu tine despre toate noutățile din viața ta. Totul e perfect așa cum este acum și… oricum tot ce a fost de făcut ai făcut deja, de ce să te stresezi inutil?

 

Amenință cu proces! Scandalul continuă după înlocuirea Gabrielei Cristea! Vrea scuze în mod public, altfel… Prezentatoarea nu mai acceptă așa ceva! Declarații incendiare

Bianca a înlocuit-o în luna septembrie a anului trecut pe Gabriela Cristea, iar scandalul a izbucnit în momentul când aceasta, aflându-se încă în concediul de maternitate, a fost anunțată că a fost concediată.  În acest context, Bianca Drăgușanu a făcut, recent, o mare dezvăluire care a uimit pe toată lumea: prezentatoarea este pregătită să îi deschidă un proces „mamei adoptive” a Gabrielei Cristea. Se pare că decizia Biancăi pornește mai ales de la faptul că Paula Crăciunescu susține că a fost sunată de Bianca Drăgușanu.

Prezentatoarea TV a declarat recent că este deranjată de afirmaţiile Paulei Crăciunescu, deoarece aceasta ar fi declarat că a fost contactată de Bianca Drăguşanu. Mai mult de atât, la rândul ei, Paula Crăciunescu a declarat că Bianca Drăguşanu a întrebat-o de ce o consideră doar o bună prezentatoare în materie de modă.

Din acest motiv, Bianca este ferm hotărâtă să o dea în judecată pe Paula Crăciunescu, dacă nu cumva „mama adoptivă” a Gabrielei Cristea nu vrea să își ceară scuze pentru afirmațiile ei. Prezentatoarea menționează că încă de când a înlocuit-o pe Gabriela Cristea s-a simțit atacată în permanență și nu mai este capabilă să treacă cu vederea lucruri spuse despre ea fără un anumit fundament sau dovadă.

Iată în ce mod a ales să răspundă vedeta comentariilor răutăcioase: „Au fost multe răutăți la adresa mea și am vrut să le lămuresc. Da, dragii mei, îmi place ce fac. În ultimele săptămâni am avut audiențe enorme, ceea ce îmi oferă o foarte mare satisfacție,” a explicat Bianca Drăgușanu.

Vă reamintim câteva dintre declarațiile Paulei Crăciunescu:

„Gabriela ar vrea să înceapă serviciul, însă nu poate, din cauză că Drăgușanca a tras clopotele și nu mai vrea să plece de acolo. Ea s-a dus la șefi și le-a spus că a semnat un contract pe un an și că nu vrea să plece. Mă uit acum (n.r – miercuri) la emisiunea pe care o prezintă ea și văd că spune acolo <Te dau afară din emisiunea mea>. Cum poate să zică așa ceva? Nu este proiectul ei, așa că ea poată să spună <Te dau afară din emisiune> și atât. (…)Bianca a prins și ea acum căruța de coadă. Ea stă la emisiune ca pe podium și face fițe. Nu o să o țină pe viitor, lumea este pornită pe ea. I-a intrat în cap că trebuie să prezinte. Nu îmi place de ea din cauză că nu este spontană, nici nu îmi place cum prezintă! Ea era bună să prezinte rochițe pentru Botezatu și atât”, a declarat Paula Crăciunescu.

Sursa: spynews.ro, cancan.ro

Pască cu branză si aluat de cozonac, o bunătate absolut divină

Ingrediente pentru blat:

10gr drojdie proaspătă, 500g făină, 150 g unt, 150 g zahăr, un pliculet de zahăr vanilat, coaja rasă de la o lămaie, două ouă, 200 ml lapte

Ingrediente pentru umplutură :

300g  brânzăƒ de vaci dulce, 50 g zahăr, 50g stafide, o fiolă esentă de vanilie, coaja rasă de la o lămaie, două ouă, 2 lingurite de făină, 75g miere pt uns

Mod de preparare

Prepararea aluatului. Se incepe prin a prepara maiaua. Intr-un bol mic se pune drojdia la înmuiat cu două linguri de lapte si o lingură de  zahăr, apoi se lasă la dospit circa 30 de minute.

Intr-un bol adanc se pune făină, se face o gropită in mijloc si se adaugă zahărul, zahărul vanilat, ouăle bătute, coaja rasă de lămâie, laptele caldut, untul topit, maiaua de drojdie și se frământa pană se obtine un aluat moale, si elastic. Se  acoperă bolul cu un prosop de bucătărie si se lasăƒaluatul la crescut, in loc căldut circa o oră pană isi dublează volumul. Aluatul obtinut se imparte in 3 părti egale, se formează 3 bile de aluat.

Prepararea umpluturii. Intr-un mixer de bucătărie se adauga brânzăƒ de vaci , zahărul, coajă de lămâie, esenta de vanilie,  ouăle si  făina. Se mixează circa  2-3 minute, apoi in compozitie se adauga stafidele.

Se intinde o foaie groasa de circa un centimetru, se unge cu unt o tavă rotundă cu diametrul de 28 cm si se pune cu grijă foaia in tavă in asa fel incat să acoperim si marginile tavii. Umplutura de branză se toarnăƒ peste aluat. A doua bilă din aluatul rămas se intinde intr-o foaie si se adaugă peste umplutură.  Ultima bila de aluat se  răsucește în fuioare groase de un deget, care apoi se răsucesc asemeni unui șnur.Cu firul de șnur obținut se decoreazăƒ pasca, care se unge apoi cu un gălbenus de ou bătut. Pasca se baga la copt in cuptorul incălzit la 180˚ si se lasă  la copt circa 40 de minute . După ce este coaptă se scoate se lasă la răcit, apoi  se unge la suprafată cu miere.

 

Știrea tristă a zilei! Anamaria Prodan primește o nouă lovitură. Medicii au făcut anunțul în urmă cu puțin timp despre Ionela Prodan. O, Doamne, asta mai lipsea!

După ce zvonurile alarmante despre starea de sănătate a Ionelei Prodan a stârnit panica în rândul publicului, iar fiica sa, Anamaria Prodan, a confirmat că artista este internată în spital, au apărut noi informații despre starea cântăreței. Deși se zvonește că aceasta ar avea probleme la pancreas, adevărul este cu totul altul.

„Anamaria merge sa o vada in fiecare zi si e optimista ca mama ei isi va reveni. Are aceeasi problema de sanatate pentru care a fost internata si in ianuarie, infectia de la nivelul valvei (n.r. inimii) a revenit. E foarte bine ca se afla la spital, pentru ca urmeaza un tratament precis, iar medicii o pot supraveghea in fiecare clipa. Ana are multe treburi si nu poate sta cu ea acasa, non-stop, deci e mult mai bine ca se afla in spital si ca se bucura de toata atentia. Ar fi exclus ca Ionela Prodan sa fie externata si sa stea singura.”, a declarat o sursă apropiată familiei, pentru VIVA!

Invitați într-o emisiune TV, Marian Golea și Hanibal Dumitrașcu au vorbit despre starea artistei. „Spuneam în 30-31 ianuarie că va urma o perioadă nu prea fericită, pentru sănătate,” a declarat astrologul Marian Golea. „Când ești înconjurată de dragoste, e pansamentul care vindecă cel mai mari afecțiuni și boli,” a spus, la rândul lui, psihologul Hanibal Dumitrașcu.

„Doamna Ionela Prodan a avut o problemă la valvă, a fost o infecție. Această valvă s-a defectat, iar un cheag de sânge a plecat dinspre cap și s-a produs un anevrism, dar nu a cauzat atâtea probleme încât să n-o vezi lucidă, clară,” dezvăluise Cristi Brancu în cadrul emisiunii sale.

VĂ AMINTIM CĂ:

Ionela Prodan s-a internat recent la Spitalul Elias din Capitală, în urma unor probleme de sănătate care au început la sfârșitul lunii ianuarie a acesti an. În ultima perioadă, cântăreața a slăbit foarte mult, a urmat mai multe tratamente, iar noua ei înfățișare a surprins pe mulți, mai ales după ce a început să poarte peruci.

În ciuda acestor lucruri, mama Anamariei Prodan refuză să vorbească despre boala care o macină, și rămâne mereu cu zâmbetul pe buze. Așa s-a întâmplat și în urmă cu câteva zile când fiica sa a dus-o pe cântăreață la salon, iar acolo aceasta a apărut nemachiată și fără perucă.

Un alt indiciu care ne spune că situația este gravă este faptul că Anamaria Prodan a decis să caute ajutor pe cale spirituală și a mers la mormântul Părintelui Arsenie Boca pentru a se ruga pentru mama ei și a căuta liniște sufletească. Anamaria Prodan a publicat un filmuleț pe contul de Instagram în care apar imagini cu locașul sfânt de la Mănăstirea Prislop, iar fanii au postat numeroase mesaje de susținere, potrivit spynews.ro.

„Un loc care-ți oferă pace și liniște interioară ,bravo că ai reușit să ajungi acolo! / Doamne ajută! Cu siguranță rugăciunile ajung unde trebuie, pentru că Părintele Arsenie face minuni❤ Este Raiul pe pământ / Un loc cu o mare incărcătură spirituală, un loc sfânt, Dumnezeu să-ți asculte ruga om minunat „, au fost câteva dintre comentarii.

sursa: femina.ro