VREMEA: Când se opresc ploile puternice și unde este cel mai mare pericol de inundații

vremea

După perioada cu temperaturi anormal de mari pentru această perioadă, au venit ploi puternice care cresc riscul de inundații.

Debitele mai multor râuri sunt în creștere, iar hidrologii au meis un cod portocaliu de inundații, pe râurile din sud-vest valabil până mâine la ora 18:00.

Pentru cursurile de apă din aproape toată ţara, este în vigoare un cod galben până mâine la ora 22:00. Riscul de inundaţii va fi mai mic doar pe râurile din Crişana şi din extremitatea de est a ţării. Va ploua abundent, iar zăpada de la munte va continua să se topească.

De altfel, este în vigoare şi o alertă de ploi până mâine dimineaţă la ora 8:00. Aversele vor veni însoţite de descărcări electrice şi de intensificări ale vântului.

Va ploua pe suprafeţe extinse în estul, sud-estul, centrul şi nordul ţării, precum şi în toată zona montană. În Moldova şi în estul Transilvaniei, izolat se vor aduna 30..35 de litri de apă /mp. Maximele vor ajunge la 17 grade Celsius în sudul ţării.

Aversele se vor înmulţi şi se vor intensifica în Bucureşti. Vor fi furtuni ca de vară, cu rafale ce pot ajunge chiar şi la 50 km/h, în condiţiile în care maximele vor avea valori în jur de 14 grade Celsius. Presiunea aerului va rămâne mai mică faţă de cea confortabilă, conform Digi 24.

Ploile încep să scadă în intensitate începând de miercuri, dar vor cădea precipitații temporar în sud, est și centru.

Joi, va mai ploua slab tot în jumătatea de est, dar din timpul nopţii un alt val de ploi va apărea în vest şi sud-vest. În prag de weekend, acesta va cuprinde toată jumătatea vestică a ţării.

Pe creste, vor fi precipitaţii mixte şi va bate vântul. Temperaturile vor continua să fie ridicate peste tot.

La munte, va ploua abundent în perioada imediat următoare. Astăzi se vor semnala căderi de apă în majoritatea masivelor, până la altitudini de până la 1.800 metri. Mai sus, vor fi ninsori, iar vântul va sufla cu putere.